Editoriale

Am parcurs jumatate din 2018 pe bursa romaneasca. Avem sentimente amestecate. Am atins maxime, la finalul lunii Aprilie, nesperate la inceputul anului de catre majoritatea investitorilor, dupa care am pierdut buna parte din crestere. Discutiile privind soarta pilonului 2 de pensii, dar si instabilitatea politica interna au contribuit decisiv la aceasta ajustare.

Educatia financiara precara a romanilor a fost de multe ori prilej de discutii, comentarii, judecati de valoare in randul reprezentantilor sectorului financiar. De la guvernatorul BNR pana la personaje cu vizibilitate aproape inexistenta, aproape toti cei care aveau ceva de zis au facut referire la un moment dat la ea pentru a justifica macar partial saracia lucie in care ne zbatem ca tara. Pare o teorie de bun simt, nici nu m-as fi putut gandi ca exista argumente care sa o contrazica. Pana zilele trecute, cand am avut o revelatie.

Multa lume nu mai tine minte, dar la inceputul anului 2016 erau la ordinea zilei discutiile despre “noua criza financiara”, care urma sa fie mai puternica decat cea din anul 2008. Intrebarea pe care si-o puneau investitorii era daca pretul actiunilor ar putea scadea din nou cu mai mult de 90%, asa cum se intamplase intre iulie 2007 si februarie 2009. Scaderile de pe pietele internationale, extinse si catre Romania, produceau titluri apocaliptice in presa, iar acestea provocau la randul lor panica si noi scaderi.

In contextul discutiilor privind perspectivele Pilonului 2 de pensii, cred ca este necesar sa facem cateva calcule. Ce inseamna sa investesti recurent? Care sunt avantajele si rezultatele unei astfel de abordari? De ce este important ca luna de luna sa directionam capital spre investitii, asa cum se intampla de exemplu in cazul sistemului actual al Pilonului 2 de pensii? Cum poate fi folosita bursa ca instrument de economisire?

Renuntarea la obiceiurile nesanatoase este in general dificila, iar efectele secundare te pot obliga sa te lasi pagubas. E si normal sa fie asa. Daca ar fi usor sa renunti la ele, toata lumea ar renunta si, in final, nici nu ar mai exista. Totusi, chiar daca pe termen scurt iti provoaca niste satisfactii, chiar daca renuntarea poate fi chinuitoare, e evident ca varianta cea mai buna este sa mergi mai departe fara ele.