Stiri

Informatii piata

Orice miscare a pretului unui instrument financiar are la origine o stire. Noi iti punem la dispozitie o selectie a celor mai importante stiri financiare, pentru a putea lua deciziile investitionale in deplina cunostinta de cauza.

29.01.2004

  • Productia RAFO a fost gajata la SNP Petrom

    Gardianul   SNP

    ___
    Confmetalon SRL, Codex SRL, TMCUB SA, Giro-Prod SRL, Comore Instal SRL, Tehnomold Construct SA, Dodo SRL, Domiconst SRL si Conrepi SA, toate din Onesti, alaturi de firma bucuresteana Tiab SA au decis sa se adreseze instantelor de judecata pentru a-si recupera banii. Mai mult, patronii societatilor semnatare au sustinut ca lipsa lichiditatilor i-a pus in imposibilitatea de a se mai aproviziona cu materiale si utilaje pentru activitatile curente. De aici au intervenit blocajele in lant care au culminat cu restante considerabile la bugetul de stat si cu neplata salariilor celor peste 2.000 de angajati. Acestor datorii li se adauga si uriasa suma pe care RAFO trebuie sa o plateasca SNP Petrom, adica peste 3.000 de miliarde de lei. Concret, pentru o datorie de 3,5 milioane de euro RAFO Onesti a gajat la SNP Petrom productia sa lunara de produse petroliere.

    RAFO are de achitat la SNP Petrom doua rate de 4.200 tone de benzina premium fara plumb. De cand a fost pus gajul, pana in prezent, RAFO nu a achitat nici o parte din datorie, intrucat inscrierea de la arhiva electronica nu a fost modificata. Este important de stiut ca pana in momentul stingerii litigiului cu SNP Petrom, RAFO Onesti nu poate plati nici o datorie creditorilor sai.

    Ovidiu Tender a preluat datoriile lui Iacubov

    Omul de afaceri Ovidiu Tender, prin societatea Tender Timisoara, a preluat creanta detinuta de Petrom la RAFO Onesti, prestand in contul acestei datorii 'unele servicii'. El a sustinut ca va achita cele 1.700 miliarde de lei printr-un sir de lucrari de prospectiuni geologice, executate prin intermediul firmelor sale Atlas Gip si Prospectiuni SA, care detineau monopol in domeniul prospectiunilor geologice. Scopul era acela de a salva de la executie instalatiile puse de RAFO drept gaj.

    Datoria a ramas neachitata

    In arhiva electronica nu exista nici un fel de referire la datoria pe care Tender o avea de recuperat de la RAFO ca urmare a creantei preluate de la Petrom. In schimb, Ovidiu Tender apare cu un gaj asupra acelorasi bunuri ale rafinariei, in urma unei alte societati. Este vorba despre VGB Oil, condusa de omul de afaceri Marian Iancu, firma care are prioritate chiar si inaintea statului, in cazul executarii silite a RAFO. Prin inscrierea acelorasi bunuri drept gaj la mai multe firme, nu s-a incalcat legea, atata timp cat cel de-al doilea creditor a stiut de existenta primei inscrieri si a fost de acord ca primul inscris sa primeasca banii in cazul executiei. Totusi, in ciuda gajului, RAFO refuza in continuare sa plateasca.

    In noiembrie 2003, liderul de sindicat Ion Marian a facut referire la datoriile pe care RAFO le avea catre SNP Petrom declarand ca au loc tratative pentru esalonarea datoriilor, incepand cu ianuarie 2004. Desi a afirmat ca nu au mai luat petrol de la SNP din februarie 2002, Ion Marian a recunoscut ca datoria a ramas neachitata, estimand ca aceasta ar ajunge la 2.000 de miliarde de lei. In prezent, datoria RAFO poate ajunge la 3.000 de miliarde de lei, cu tot cu dobanzi si penalitati.

    Sursa: Gardianul, 29 ianuarie 2004.'

    mai mult

  • PETROM asteapta oferte pana in mai

    Adevarul   SNP

    ___
    'Nu am primit deocamdata nici o notificare oficiala din partea LukOil de a participa singur (lucru de altfel imposibil) sau in consortiu cu una dintre companiile ramase in cursa pentru privatizarea Petrom. Mi-au ajuns si mie la urechi astfel de zvonuri, insa nu pot sa iau in considerare anumite discutii pe care eu personal le consider tatonari sau simple informari reciproce intre societati', a declarat, ieri, Dan Ioan Popescu, ministrul Economiei, ca raspuns la anuntul facut de catre oficialii companiei rusesti privind posibilitatea formarii unui consortiu in vederea preluarii SNP Petrom. Conform strategiei de privatizare, in cazul in care LukOil se va asocia cu o companie preselectata de Ministerul Economiei, trebuie sa depuna oferta comuna pana la inceputul lunii aprilie, in caz contrar oferta nemaifiind luata in calcul. 'Petrom este o societate puternica in zona si trebuie sa iasa intarita din procesul de privatizare. Daca intre oferte va aparea si LukOil sau orice alta societate, eu nu pot decat sa salut orice prezenta care va duce la intarirea Petrom', a explicat Dan Ioan Popescu.

    Ministrul a atras atentia ca atat LukOil, cat si OMV (societate care detine 25% din capitalul Rompetrol) sau oricare alta companie trebuie sa respecte prevederile legislatiei interne si europene cu privire la concurenta. 'O singura societate nu poate acoperi peste 50% dintr-o zona de activitate, inclusiv cea de rafinare. Eu am mai spus ca, de exemplu, in cazul OMV, pot fi aplicate anumite masuri, astfel incat sa nu se ajunga la un monopol pe piata interna', a explicat ministrul Economiei. In ceea ce priveste termenul de depunere a ofertelor finale, ministrul a precizat ca acesta a fost prelungit cu inca o luna, pana la inceputul lunii aprilie. Dan Ioan Popescu a explicat, de asemenea, ca au fost stabilite termene clare pentru fiecare dintre etapele procesului de privatizare, care nu pot fi insa prezentate public, intrucat ar putea exista mici variatii de cateva zile pentru respectarea acestora. In ceea ce priveste problema terenurilor aflate in patrimoniul Petrom si care ar putea conduce la o intarziere a incheierii privatizarii, Dan Ioan Popescu a declarat ca nu se pune problema de expropriere a acestor terenuri, deoarece nu sunt revendicate de catre eventuali proprietari. 'Pur si simplu nu a existat timpul necesar pentru obtinerea titlurilor de proprietate pentru terenurile respective. De aceea, am decis sa solutionam aceasta problema printr-un act normativ', a mai spus Dan Ioan Popescu.

    Ultima ora: Lukoil va negocia preluarea unor active Petrom doar dupa finalizarea privatizarii, sustine presedintele grupului rus

    Lukoil doreste sa preia o parte din activele Petrom, dar va astepta rezultatul privatizarii pentru a incepe negocierile cu candidatul castigator, a declarat, ieri, presedintele grupului rus, Vagit Alekperov, citat de Reuters. 'Dupa ce castigatorul este anuntat, Lukoil este pregatit sa inceapa negocierile pentru a cumpara o parte din activele Petrom', a spus Alekperov. El a refuzat sa mentioneze activele de care este interesat grupul rus sau motivul pentru care LukOil nu doreste sa participe la licitatie. In urma cu o saptamana, Nicolae Ciornai, presedintele subsidiarei Lukoil in Romania, a declarat ca grupul negociaza cu una dintre firmele de pe lista scurta pentru a prelua impreuna compania romaneasca, in cazul in care firma selectata va castiga licitatia.

    Sursa: Adevarul, 29 ianuarie 2004.'

    mai mult

28.01.2004

  • Wintershall vrea sa construiasca si depozite de gaze naturale in zona centrala a Transilvaniei

    Romania libera   

    ___
    'Am hotarat sa depunem scrisoare de interes doar pentru Distrigaz Nord pentru ca in zona acestuia avem concentrate mai multe operatiuni. Astfel, vom face exploatare de gaze naturale in zona Sighisoara si vrem sa intram in activitati legate de construirea unor depozite subterane de gaze naturale in aceasta zona', ne-a declarat dr. Harald Kraft, managing director al Wirom Gas SA, o companie detinuta in parti egale de o societate mixta creata de Wintershall AG si Gazprom, precum si de Romgaz. Wintershall se mai pregateste sa inceapa exploatarea la inceputul lunii martie, impreuna cu Romgaz, a unui zacamant de gaze pe care l-a pus in evidenta in zona Sighisoarei. De asemenea, compania vrea sa construiasca distributii locale de gaze naturale in mai multe judete din sudul Romaniei. 'Oricum, chiar daca intram in cursa pentru amandoua distributiile de gaze naturale, Distrigaz Nord si Sud, in final putem candida doar pentru una, autoritatile anuntand ca cele doua societati Distrigaz vor fi privatizate cu companii diferite', a mai spus Harald Kraft. Amintim ca in cursa pentru Distrigaz Nord au intrat companiile germane Wintershall AG (subsidiara BASF), Ruhrgas (subsidiara EON), francezii de la Gaz de France, italienii de la ENEL si rusii de la Gazprom. Cu exceptia Wintershall, celelalte companii au depus scrisori de interes si pentru Distrigaz Sud.

    Sursa: Romania libera, 28 ianuarie 2004.'

    mai mult

  • Romania se armonizeaza contabil

    Cotidianul   

    ___
    Standardele internationale de raportare financiara (IFRS) au fost adoptate si in Romania si aduc companiilor romanesti perspectiva obtinerii de capital la un cost mai scazut. La nivelul unei companii care raporteaza pe baza acestor standarde, eforturile necesare pentru implementarea lor pana in 2005 trebuie sa fie semnificative, mai ales pentru ca ele pot afecta multe aspecte din afacerea unei companii.

    De asemenea, standardele necesita un efort mai mare in domeniul pregatirii profesionale a personalului din Departamentul contabil. Analistii avertizeaza ca, pentru a avea IFRS pregatite pana in 2005, o companie are nevoie de situatii reconsiderate din acest punct de vedere pentru 2004, ceea ce inseamna ca practic standardele vor trebui implementate incepand cu 1 ianuarie 2004. Un studiu recent al KPMG, retea globala de firme de servicii profesionale in domeniul auditului si consultantei financiare, arata ca incertitudinile legate de aplicarea IFRS au fost privite de companii ca fiind un obstacol in calea avansarii rapide spre conversia raportarilor financiare.

    Inceputul adoptarii acestor standarde si in Romania elimina o mare parte dintre incertitudini si contribuie la dezvoltarea afacerilor, sunt de parere analistii financiari. Acestia apreciaza ca, prin Ordinul 1827/2003, recent emis de Ministerul Finantelor Publice, Romania a facut un pas inainte semnificativ spre ?aderarea contabila? in UE. Acest ordin al Ministerului Finantelor impune adoptarea completa a standardelor internationale de raportare financiara de catre societatile romanesti care au o cifra de afaceri peste 7,3 milioane de euro, un numar mediu de peste 50 de salariati si/sau un total de active evaluat la peste 3,65 milioane de euro. Astfel de companii vor trebui sa pregateasca situatii financiare anuale in conformitate cu IFRS incepand cu 31 decembrie 2005 (incluzand date comparative din 2004), spun analistii de la KPMG.

    ?Adoptarea unui sistem de raportare financiara uniform si recunoscut la nivel international este singurul mod de a asigura ca situatiile financiare ale companiilor romanesti sunt de incredere si, ca atare, le permit utilizatorilor acelor situatii financiare sa ia decizii informate?, a spus Victor Kevehazi, senior partner al KPMG Romania. Pe de alta parte, institutiile financiare, companiile reglementate si supravegheate de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, companiile si societatile nationale, regiile autonome si alte persoane juridice de interes public trebuie sa se conformeze IFRS chiar daca nu indeplinesc criteriile mai sus mentionate.

    Sursa: Cotidianul, 28 ianuarie 2004.

    mai mult

  • General Electric vrea sa-si dezvolte semnificativ activitatile in Romania

    Adevarul   

    ___
    General Electric (GE) intentioneaza sa-si dezvolte semnificativ activitatile in Romania si va profita de fiecare oportunitate care i se va oferi, a declarat, marti, agentiei Mediafax, directorul executiv al GE pentru Europa de Sud-Est, Dan Ionescu. 'Vom valorifica orice oportunitate privind dezvoltarea activitatilor noastre in Romania. Nu pot oferi detalii despre contractele si proiectele pe care le avem in vedere, insa Romania are o infrastructura care trebuie sa fie modernizata, iar climatul investitional a cunoscut imbunatatiri evidente, ceea ce ne face foarte optimisti in legatura cu oportunitatile de afaceri care se vor ivi. Interesul GE pentru Romania a crescut in ultima perioada', a spus Dan Ionescu. GE este prezenta in Romania din anul 1982, cand biroul-reprezentanta a fost inaugurat de catre departamentele GE Power Systems si GE Trading. In prezent, majoritatea departamentelor GE sunt prezente in Romania, fie direct, fie prin reprezentanta General Electric International INC., fie prin intermediul retelelor de distributie.

    Sursa: Adevarul, 28 ianuarie 2004.'

    mai mult

27.01.2004

  • Schimbari la MYO-O

    Ziua   

    ___
    Vicepresedintele MYO-O, Catalin Costache, a anuntat, prin intermediul unui comunicat de presa, iesirea sa din organizatia MYO-O renuntand la pozitiile de administrator la Semanatoarea SA, presedinte al Consiliului de Administratie si director general la River Invest SA, reprezentant special al actionariatului pentru Romfarm SA si la pozitia de vicepresedinte marketing si resurse umane la nivelul intregului grup MYO-O. 'Dupa perioada de timp petrecuta in cadrul organizatiei MYO-O, unde a generat si a condus strategiile de dezvoltare ale grupului, a implementat metodele moderne de management corporatist si a creat politica de comunicare si de imagine a grupului, Catalin Costache a decis sa-si continue cariera in domeniul consultantei manageriale', se precizeaza in comunicat.

    Sursa: Ziua, 27 ianuarie 2004.'

    mai mult

  • Valoarea bursiera a BRD a depasit un miliard de dolari

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   

    ___
    Valoarea de piata a BRD-Groupe Societe Generale, a doua banca romaneasca din punctul de vedere al activelor bancare, a trecut ieri de un miliard de dolari la Bursa de Valori. Acum cinci ani, in momentul privatizarii, BRD a fost evaluata la 340 milioane de dolari.

    Paradoxal, cea mai mare banca din Romania, BCR a fost evaluata in momentul privatizarii, in toamna anului trecut, la mai putin de un miliard de dolari. Si asta cu atat mai mult cu cat BRD detine practic jumatate din cota de piata a BCR.

    Pretul actiunilor BRD au urcat ieri la Bursa cu 3% fata de finalul saptamanii trecute si a ajuns la 23.700 lei/actiune pe fondul cresterilor generalizate de pe piata. La pretul de inchidere de ieri, capitalizarea bursiera a BRD este de 1,01 miliarde de dolari. Spre comparatie, un pachet de 25% din actiunile celei mai mari banci romanesti, Banca Comerciala Romana (BCR) a fost vandut de APAPS in luna noiembrie a anului trecut cu 222 milioane de dolari, valoarea bancii fiind la acest pret de 888 milioane de dolari.

    Activele bancare totale ale BCR se situau la mijlocul anului trecut la 4,4 miliarde de euro, suma care reprezinta 31,6% din activele totale ale sistemului bancar. Activele BRD insumau la aceeasi data aproape 1,8 miliarde de euro, adica 13,2% din activele totale.

    Este adevarat ca BRD a ajuns la valoarea de acum in urma unui amplu proces de restructurare si reorganizare care in anumite departamente mai dureaza si pana astazi, si mai ales in urma unor investitii de mai multe zeci de milioane de dolari. In plus, la cresterea valorii de piata a BRD a mai pus umarul si de faptul ca banca este cotata la Bursa.

    'Raportul dintre valoarea de piata a bancii si profiturile realizate de banca (indicatorul PER - cu cat PER-ul este mai mare cu atat banca este mai scumpa. La BRD, PER-ul este de 14,7%-n.r.) printre cele mai mari de la Bursa. Faptul ca banca apartine grupului fracnez da insa siguranta investitorilor. Alaturi de aceasta actiunile BRD sunt printre putinele alternative de plasament pe care investitori straini le au pe piata romaneasca,' comenteaza Valerian Ionescu, director de operatiuni la CAIB Securities. Brokerii se asteapta ca banca sa raporteze pentru anul trecut un profit asemanator cu cel din 2002, 70-75 milioane de dolari.

    Societe Generale a preluat in 1998 un pachet de 45% din actiunile bancii si a realizat o majorare de capital ajungand sa detina astfel 51%. Valoarea investitiei a fost de 220 milioane de dolari, iar castigul obtinut de fracezi in cinci ani este de 130% numai din cresterea pretului actiunilor. La cresterea valorii de piata se mai adauga si dividendele platite de banca in fiecare an.

    Cum vede Bogdan Baltazar, presedintele Consiliului de Administratie al BRD, afacerea BRD?

    'Am crezut si cred in continuare in potentialul bancii. Nu o sa uit ca anul trecut cand mi-am vandut o parte din actiuni au fost o gramada de speculatii ca stiu eu ceva, ca fug de ceva. Am spus de atunci pentru cine a vrut sa ma auda: BRD este o actiune de pastrat, care va continua sa creasca. Acum nu pot decat sa ma bucur ca s-a adeverit ce spuneam atunci. Banca practic a crescut de aproape trei ori fata ce momentul privatizarii ei. Sa nu uitam ca in momentul in care Societe Generale si-a adjudecat pachetul majoritar de actiuni a acceptat o valoare a bancii de aproape 400 milioane de dolari', spune Baltazar.

    Si Baltazar accepta ca pe langa rezultatele bune pe care le-a inregistrat banca in ultimii trei ani, pe langa profitabilitatea sa, un aport la cresterea valorii de piata l-a avut si faptul ca la cota Bursei de Valori sunt listate prea putine companii bune, blue-chipsuri.

    'Orice investitor strain care se expune pe piata de capital romaneasca considera de cuviinta sa cumpere si actiuni BRD. Si asta ne ajuta si pe noi', mai spune oficialul BRD care a adaugat ca nici nu se mai gandeste sa-si vanda actiunile pe care le mai detine.

    Baltazar a vandut anul trecut jumatate din actiunile pe care le detinea la BRD, mai exact 721.000 de actiuni, pretul la care s-a facut tranzactia fiind de 17.500 lei/actiune. Acum BRD a ajuns la 23.700 lei/actiune. Suma obtinuta la vremea respectiva a fost de aproximativ 12 miliarde lei (peste 350.000 de dolari).

    'Actionarul nostru principal este foarte multumit. Oricum primeste acum pretul pentru increderea pe care a avut-o in 1998 de a intra intr-un sistem bancar marcat, ca de altfel multe altele, de efectele crizei din Rusia'.

    Cat despre faptul ca BRD a ajuns sa aiba o valoare de piata mai mare decat pretul estimat la care a fost evaluata BCR, Baltazar crede ca 'pretul spune totul'. 'Intr-un fel asta dovedeste faptul ca aceasta cautare a unui investitor strategic trebuia sa merga in paralel cu o emisiune de actiuni ale BCR pe piata de capital'.

    BRD-Groupe Societe Generale are un capital social de 4.181,4 mld. lei, impartit in actiuni cu o valoare nominala de 3.000 lei. Banca a anuntat de curand intentia de a realiza in acest an emisiuni de obligatiuni pe piata romaneasca, a caror valoare ar putea atinge 1.500 miliarde de lei.

    BRD a raportat la finalul primelor noua luni din anul trecut un profit net de 1.773 miliarde lei (54 milioane de dolari), in crestere nominala cu doar 8% fata de septembrie 2002. Rezultatele bancii pe intreg anul trecut ar urma sa fie publicate saptamana aceasta.

    Alaturi de Societe Generale, ceilalti actionari mai importanti ai bancii mai sunt societatile de investitii financiare (SIF) care detin 25% si BERD cu un pachet de 4,99%. Statul mai detine un pachet de 7,32% din actiunile BRD, actiuni cu care nu se hotaraste inca ce sa faca: la vinde la pachet sau le listeaza.

    Sursa: Ziarul financiar, 27 ianuarie 2004.'

    mai mult

  • Arpechim Pitesti, la norme europene

    Cronica Romana   SNP

    ___
    La'Arpechim' Pitesti, sucursala a SNP Petrom, a fost repusa in functiune Instalatia Hydrobon, care asigura obtinerea motorinei Euro V. Sucursala din Pitesti este singura din tara care realizeaza aceasta motorina, prevazuta in nomenclatorul UE pentru anii viitori. Instalatia s-a aflat mult timp in conservare, la ea efectuandu-se lucrari de modernizare si dotare cu aparatura performanta. Folosindu-se majoritatea utilajelor existente, costul lucrarilor, de 4 milioane dolari, s-a inscris in graficul de cheltuieli, asigurandu-se astfel continuarea investitiilor la alte obiective. Instalatia are o capacitate de fabricatie de 500 mii tone pe an, productie care asigura si piata interna si disponibilitatile pentru export.

    Sursa: Cronica romana, 27 ianuarie 2004.'

    mai mult

26.01.2004

  • Foamea de actiuni a dus Bursa la patru miliarde de dolari

    ZF RO - FONDURI MUTUALE   

    ___
    Valoarea totala a companiilor listate la Bursa de Valori Bucuresti a depasit saptamana trecuta, pentru prima data de la infiintarea pietei, nivelul de patru miliarde de dolari. Cresterea preturilor actiunilor, devenita deja traditionala in luna ianuarie, nu este insa dublata de aparitia pe piata actiunilor unor noi companii. Chiar si asa afacerile derulate de brokeri sunt din ce in ce mai mari, iar castigurile medii ale investitorilor au depasit 10% doar in primele trei saptamani ale acestui an. Dobanda anuala la depozitele bancare se situeaza in prezent intre 14-20%.

    Pana la finalul anului capitalizarea Bursei ar putea atinge nivelul de 6,5 miliarde de dolari dupa fuziunea cu Bursa Electronica RASDAQ. Chiar si lasand la o parte aceasta fuziune oficialii Bursei de Valori Bucuresti spera la o crestere a valorii companiilor listate chiar in raport cu Produsul Intern Brut (PIB). Speram ca la finalul acestui an sa aduca o capitalizare bursiea care sa reprezinte 7,5% din PIB, spune presedintele Bursei, Sergiu Oprescu. Capitalizarea BVB reprezinta in prezent aproximativ 7% din PIB. Presedintele Bursei spune ca acest nivel poate fi atins prin introducerea la tranzactionare a unor noi societati, nu numai prin cresterea valorii de piata a societatilor deja cotate.

    Raportul dintre capitalizarea bursiera si Produsul Intern Brut reprezinta unul din cei mai buni indicator ai dezvoltarii pietei de capital dintr-o tara si depasete 100% pe pietele cele mai dezvoltare.

    Dintre companiile listate la BVB, cele mai mari capitalizari apartin Petrom 1,7 miliarde de dolari, BRD - aproape un miliard de dolari, Alro Slatina - 220 milioane de dolari si Banca Transilvania cu 160 milioane de dolari. Cele cinci societati de investitsii financiare valoreaza pe piata 380 milioane de dolari.

    Fata de anul 2000, capitalizarea totala a BVB a crescut de zece ori, iar valoarea tranzactiilor de anul trecut, de 302 milioane de dolari, a crescut de 3,5 ori fata de acelasi an.

    Toti cei trei indici oficiali ai Bursei de Valori au atins noi maxime istorice aprope zilnic de la inceputul acestui. Indicele BET, care urmareste cele mai importante zece companii a castigat 10,2%, fata de finalul anului trecut, BET-C, indicele general al pietei a urcat cu 9,3%, iar cresterea medie a societatilor de investitii financiare (SIF) a fost de aproape 13%.

    Este euforia inceputului de an, care nu apare numai pe piata romaneasca. Pe de alta parte se mizeaza pe o inflatie cu o singura cifra, iar investotorii se orienteaza catre societatile care acorda dividende in mod traditional si care le pot aduce castiguri comparabile cu inflatia numai din dividende, fara a lua in calcul cresterile de capital , spune Sergiu Oprescu.

    Printre cele mai importante cresteri fata de inceputul anului s-au numatat cele ale actiunilor bancilor, BRD si Banca Transilvania care au urcat cu cate 15%. Dintre SIF-uri, cea mai buna evolutie au avut-o actiunile SIF Moldova, cu o crestere de 20%, celelalte patru SIF-uri aducand actioanrilor castiguri de 13-14%.

    Cele mai tranzactionate actiuni de la categoria a II-a a pietei au inregistat cresteri chiar mai mari. Actiunile Sicomed au avansat de la inceputul anului cu 27%, iar actiunile companiei de constructii Impact Bucuresti au adus castiguri de 23%.

    Brokerii se tem insa ca valoarea tot mai mari a tranzactiilor de la Bursa din ultimii ani ar putea fi doar temporara, atata timp cat o parte a companiilor au fost retrase de pe piata, iar multi dintre actionarii majoritari si-au consolidat pozitiile. Piata se ingusteaza, companiile sunt din ce in ce mai putine, la fel si numarul actiunilor tranzactionabile pe piata. In plus nu exista inca instrumente cum ar fi tranzactile in marja sau vanzarile scurte, comenteaza Grigore Chis, director de tranzactionare la SSIF Broker, una din cele mai mari societati de brokeraj cu capital romanesc.

    El spune, de altfel ca o parte din cresterea Bursei din ultimele saptamani se datoreaza tocmai lipsei oportunitatilor de investitie de pe piata. Investitorii sunt atrasi de castigurile care au fost realizate la Bursa in ultimii ani, dar variantele de plasare a banilor sunt din ce in ce mai greu de gasit.

    Sursa: Ziarul financiar, 26 ianuarie 2004.

    mai mult

  • Grupul LNM, pregatit sa puna in functiune o noua linie la Petrotub Roman

    Romania libera   

    ___
    Reprezentantul grupului LNM in Romania si directorul general de la ISPAT-Sidex, Narendra Chaudhary, a anuntat ca programele de investitii deja incepute la Petrotub Roman, una din ultimele achizitii ale concernului anglo-indian din tara noastra, vor fi finalizate. 'Vom continua programele de investitii incepute la Petrotub. Suntem in stadiul de analiza in ceea ce priveste instalarea unei noi linii de productie, un proiect care va necesita intre 35-40 de milioane de dolari', a spus Chaudhary. El a precizat ca Petrotub a achizitionat de la firma germana Mannesmann Meer, in anii precedenti, o linie de productie noua, finantarea fiind asigurata printr-un imprumut acordat de o banca germana. Utilajele valoreaza aproximativ 32 de milioane de dolari, imprumutul necesar pentru achizitionarea lor nefiind achitat. El va fi platit de grupul LNM, care va suporta si cheltuielile de instalare a liniei. 'Vom finaliza investitia. Noua linie de productie va duce la dublarea productivitatii, pentru ca este un echipament foarte modern. De asemenea, calitatea produselor Petrotub va fi imbunatatita', a mai afirmat Chaudhary.

    Narendra Chaudhary a mai anuntat - cu prilejul unei intalniri cu reprezentanti ai autoritatilor locale, conducerea Petrotub si liderii de sindicat, desfasurata cu ocazia preluarii efective a operatiunilor Petrotub de catre noul proprietar - ca grupul LNM intentioneaza sa aduca noua achizitie pe profit pana la sfarsitul acestui an. 'Dorim sa crestem productia pana la un nivel de 300.000 de tone in 2004 si ne concentram pe optimizarea politicii comerciale - de marketing si vanzari', a completat Chaudhary.

    Sursa: Romania libera, 26 ianuarie 2004.'

    mai mult

Pagina

inchide